SA PLECAM DIN ROMANIA, SA NU PLECAM ???

Pro

● România înseamnă familie
● Înseamnă casa în care am copilărit
● Înseamnă dascălii care ne-au pus stiloul în mână
● România are culoarea Crăciunului şi a dragostei
● E ţara dulcelui grai moldovenesc, a calmului ardelenesc, a mândriei bănăţenilor, a vorbei repezite şi grele a oltenilor
● România e ţara nisipului auriu adus de Dunăre de prin toată Europa
● E Delta cu egrete graţioase şi cormorani obraznici
● E cosmopolitismul Dobrogei, care a amestecat reţetele şi tradiţiile
● România este ţara iilor, a porţilor sculptate şi a cumpenelor de la drum
● Aceasta este ţara hazului de necaz

Contra

● România e ţara în care unii copii n-au fost niciodată la şcoală, iar alţii sunt nevoiţi să se trezească la 04:00 dimineaţa, pentru a străbate trei sate şi două dealuri, pentru a ajunge la şcoală
● România e ţara uliţelor bombardate
● Dar şi o ţară a mirosurilor pestilenţiale – mai ales vara - din mijloacele de transport în comun, din preajma tomberoanelor şi a ghenelor
● A ajuns ţara în care anormalitatea este, de ceva vreme, normalitate
● Justiţie? Aici e ţara în care mori cu dreptatea în mână
● Este ţara eternelor PCR – Pile, Cunoştinţe, Relaţii. Pilele încă funcţionează mai bine decât competenţele
● O ţară cu o mentalitate bizară: că angajaţii sunt sclavi
● Aici, oricine ar fi la putere ori fură, ori e nepăsător faţă de sănătatea şi educaţia acesui popor
● În plus, până şi sănătatea e bolnavă
● În România, serviciile sunt de o calitate îndoielnică. Uneori devin...deservicii.


România are culoarea roşie: culoarea Crăciunului şi a dragostei
Carmen Preoteşoiu
● Reporter
● 21 mai 1980
● Bucureşti

Partea pozitivă _

Pentru mine, România înseamnă familie. Înseamnă curtea casei în care am copilărit. Mama şi tata. Surori. Prieteni. Înseamnă drumuri prăfuite pe care am învăţat prima dată să merg strâmb, pe o bicicletă cu cadru. Înseamnă dascălii cu păr cărunt care mi-au pus stiloul în mână şi m-au ajutat să înţeleg că "cinste", "adevăr", "onoare" nu sunt cuvinte de prisos.

Pentru mine, ţara asta nu e doar un loc în care păşesc, vorbesc, mănânc, muncesc, dorm, plâng sau râd. Este un pământ care miroase a liliac primăvara şi a măr copt în sobă iarna.

Pentru mine, România are culoarea roşie. Culoarea Crăciunului şi a dragostei. Mi-e dragă România, ca un prieten bun, care, deşi te necăjeşte din când în când, te face să te întorci mereu, mereu către el. De ce? Pentru că ştii că, într-un fel sau altul, are nevoie de tine...

Partea negativă -

Când vezi că tinerii îţi pleacă văzând cu ochii, când vezi că geniile îşi caută ţara de suflet, când vezi că bătrânii îţi mor neputincioşi, fără să li se ţină măcar o lumânare la căpătâi, dai să fugi. Oriunde. Poate că acolo unde munca îţi este apreciată. Acolo unde simţi că bătaia de joc, ipocrizia, lenea şi mârşăvia nu sunt nişte jocuri, pe care cei care deţin puterea le ştiu ca-n palmă. Nu-i uşor să trăieşti în România. Nu-i uşor să ştii că, pentru a deschide poarta către sănătate, te costă bani grei. Nu-i uşor să ştii că dascălii, pentru a-şi primi salariile, trebuie să iasă în stradă. Şi nici atunci parcă nu-i suficient. Nimic nu mai impresionează, nici măcar umilinţa celor care te învaţă să vorbeşti corect şi să socoteşti banii cu care ulterior îţi cumperi statutul. Într-o ţară în care doar maşinile "bengoase", tocurile înalte şi cluburile pe care le frecventezi stabilesc cât de important eşti pentru societate.